Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală(ANAF), Gelu Ștefan Diaconu, a fost chemat la ședința de joi a comisiei de buget a Senatului, pentru a explica de ce nu pune în aplicare titluri executorii de 315 milioane de euro și „închide cofetării pentru 5 lei”.
Numai că șeful ANAF nu s-a prezentat la audieri, asta deși inițial își confirmase prezența. Mai mult, senatorii din comisia de specialitate l-au așteptat aproape o oră. În plus, președintele comisiei, Viorel Arcaș, le-a spus jurnaliștilor că Gelu Diaconu nici la telefon nu a mai răspuns.
El a precizat că va anunța ministrul Finanțelor și premierul, pentru ca aceștia să ia măsuri pentru această situație. Totodată, comisia vrea să-l recheme pe Diaconu pentru a da explicații.
„Nu putem să stăm la cheremul domnului Diaconu, să vină când vrea și când nu vrea, premierul va fi anunțat și să ia măsuri”, a spus Arcaș.
Pe 31 martie, comisia de buget a decis ca Gelu Ștefan Diaconu să fie chemat la audieri, pe fondul scandalului cu numeroasele controale, considerate abuzive, ale inspectorilor antifraudă. Propunerea ca șeful ANAF să fie chemat la audieri a venit din partea senatorului UNPR Constantin Popa și a fost adoptată cu unanimitate de voturi.
Ce le răspunde șeful ANAF parlamentarilor
La câteva ore, Gelu Diaconu, președintele ANAF, a transmis un comunicat în care, „din respect față de instituțiile democratice ale statului și opinia publică”explică absența sa de la comisia de buget a Senatului.
Precizând că informațiile privind închiderea unor agenți economici pentru „2 -3 lei” sunt „pure invenții”, președintele ANAF menționează că ” această convocare a președintelului ANAF de către Comisia parlamentară a Senatului, pe marginea acestor invenții, este neavenită în contextul politicii guvernamentale actuale de combatere fermă a evaziunii fiscale”.
„ANAF este o agenție care aplică legea. Nu face legi și nu are voie să acționeze altfel, în desfășurarea activității, decât respectând fără excepție prevederile legale aflate în vigoare. Prin urmare, orice încercare de a trage la răspundere persoane sau instituții care nu fac decât să aplice legea, făcută de cei în drept, nu este altceva decât un exercițiu de imagine”, se arată în comunicatul transmis de președintele ANAF.
Comunicatul adaugă că ANAF a participat la dezbaterile din Parlament pe tema proiectului Codului de procedură fiscală prin specialiști desemnați de conducerea ANAF. „Procesul legislativ este coordonat în cadrul ministerului (Finanțelor n.n.) de un alt secretar de stat prezent în toate situațiile de acest gen, care a fost informat asupra neparticipării mele și cu privire la experții noștri care vor asigura suportul de specialitate”, mai arată comunicatul ANAF.